POEMS

Casa de pe lac

Era liniște
în casa de pe lac
și nu-mi puteam
ascunde-nstrăinarea
de toate câte îmi erau
aproape de adâncuri
sau liman.
Nu puteam distinge
dincolo de granițe
uscate de atâtea așteptări
și-mi părea că tăiosul
luciu al apelor mele
se întindea atât
cât ținea cântecul
sirenei.
Cu spatele
la ușă nu știam
să văd dac-ai intrat
sau ai ieșit
din reveria mea.
−Dezleagă barca
de pilonii casei mele
și arde-o când ajungi
la mal− atât s-a mai distins
din șoaptele sirenei.

2019

Acasă gri

A trebuit să plec
așa se face.
Mi-am luat cu mine
frunzele, trunchiul și
rădăcinile
și le-am udat
din când în când.

Din când în gând,
mi-am căutat
fereastra
la care să pot citi
în casa dintre coaste,
alta decât cea a
trenului albastru.

Am pus
un rând de cărămizi
un rând de litere
o cruce de lemn
la căpătâiul unui vis
și hârtie în sobă
ca să ardă amintirea vie.

În casa gri−
eternă vară
acasă zi de iulie
lăsasem o fetiță,
dar a plecat și ea
odată
cu motanul gri.

2018

Vis galben

Noapte de vară.
Copilă care nu doarme,
cu mâinile murdare de cărbune
îți mai aduci aminte de mine?

În camera cu așternuturi galbene–
soare răsărit în suflet–
îți ții treze visările
ca pe niște pui într-o căciulă tricotată.

Aici mai trebuie o umbră,
apoi mă culc, promit.
O să visez
în noaptea asta.

Trezește-te, copilă!
E soare afară, e mult
cum e mătasea galbenă
Și parcă ai vrea să-ți aduci aminte.

2018

Concept. Logos

La început era
Cuvântul.
Apoi
un joc personal
de-a Dumnezeu
Eu.

În Eu, eu
sunt Dumnezeu
și scriu imagini
pentru Logos
și el construiește
ce văd
eu.
Forme
litere
cuvinte.

Dar ating
eu oare
Conceptul?

Sau mă pierd
în Imagine?

2015

Rugăciune diagon-al-bastră

Laserul albastru
străpunge
genunchii
căzuți în rugăciune.

Vertical, orizontal,
diagonal
pătrunde
și parcurge
conținutul
textelor absolute
rostite și apoi
tăcute.

Liniștea−
loc albastru
al adevărului
interpretabil

se lasă populată
de lumină
în noaptea
dintre istorii

atunci când
vârsta și viața
privesc
în Ochi.

2018

Insectar

Mi-e
singurătate mută
și parcă
ți-aș pune pe buze
cuvinte derutante
la limita dintre
blestem
și jurământ.

Cufundă-ți
tăcerea adânc
în urechile mele
până ajunge
să taie
să îmi străpungă
crud
orice impresie.

E frig
frică
hai să ne împărtășim
și să ne fixăm
fericirea− impresie
cu ace ca într-un
insectar.

2018

Albastru

Mă odihnesc pe trepte−
deasupra noastră
cocori se desenează
pe albastru.
Îmi spui povești de ieri
și de altundeva,
dar eu te-ntreb de mâine.

Îmi promiți
că mâine, din bradul tăiat
anul trecut, mă vei învăța
cum să strunjesc un stâlp−
mic, atât cât să sprijine
visarea unui pui de om.

Te odihnești
deasupra mea, pe-albastru.
îți spun povești de ieri,
visări de-altundeva
și mă întreb: de mâine…?

2019

Semn

Încerci
repetat, ritmic, cu râvnă,
să afli
un semn, o hierofanie.

Te semnezi.

Și începi să umbli
pe trasee,
pe autotrasee
negre pe alb
și pe tine.
Faci un pas,
un dans și un gest
sclav al unei structuri
din fața ta și
din spatele
Creației.

Cui?

Îl bați
ritmic și cu râvnă
ca să lași
un semn.

2015

Cod. Coadă.

Femeia−
șarpe programat
își înghite
în mod
continuu coada
pentru a
ajunge la
sine.
Veriga acum
închisă
impenetrabilă
își caută sensul
înainte
dincolo
de predestinare
și de liberul
arbitru; joc
beligerant prin care
înălțarea
de sine−
asumarea creației
aduce
cu sine
căderea.

2018

Templu

Stinsă de atâtea gânduri
îmi dansează ochii convulsiv
printre rândurile unei cărți
a unui om mai trist, mai viu.

Și caut doar o scăpărare
În mine, în vorbe, în ochii mamei,
Un crâmpei de foc, de ceva
Care să-mi incendieze zidurile.

Să se sfărâme templul−
Dinspre altar către afară
Să mi se prefacă piatra-n praf
Și să se lase împrăștiată de vânt,
De gânduri, de sunete, de bucurii
Nerostite care-și așteaptă rândul.

Să cadă lanțurile de pe cei
Care au căzut și să poată
Găsi un ochi în care să privească
În cer, cu blândețe de bătrân.

Să le sclipească iarăși ochii atunci
Când, mergând printre rânduri dese
Și forme negre, vor găsi, la sfârșit,
Centrul labirintului.

2018

Grafic

Corpuri încremenite,
nenumărate fragmente.
Dar eu vreau
Întregul.
Duh, piatră și carne,
zvâcnire și liniște
mântuitoare.

Pot fi
și nu pot fi.
Pot fi ei
sau pot fi
eu.
Poți fi
tu?

Jocuri ierarhice
pe socluri sau pe umeri,
bloc de marmură
albă
cu reliefuri
latente
ce se închid
sau explodează
și se înalță
mereu.
Căutarea continuă
a formei,
înțelegerea raportului
dintre plin și gol.
Completare.

Care este limita
când tinzi la infinit?

2016

Ad litteram

Necuvinte
Incomode
îmi umblă prin
minte.
Te mint
ad literam în imagini,
căci litere
nu știu.
Nu mi-au fost
niciodată prietene
aceste forme
fragile de porțelan-
cioburi tăioase
pline sau goale
de duh
gol
sau mort.
Cuprind și risipesc.
Pierd.

2015