Alternativ
Lipește-ți
palmele de cer
hoinar, mereu
avid de viață și
de un pas în plus,
nestingherit de
gândul altcuiva,
acolo unde munții
nu mai au contururi
și ascuțimi. Ce dacă
ei te-ncercuiesc
cu spini, ce dacă
nu mai știu cum
să te coboare?
Te ai pe tine
dincolo de minte,
pășind cu ochii închiși
pe o coardă vibrândă
de chitară alternativă.
2021
Creneluri
Trăim pe marginea
libertății, tinerețe
încarcerată dincolo
de noi. Să știi, totuși,
că ecoul nu-l poate
lua nimeni, ecoul
muzicii fiecărei celule
din noi și din voi.
Neseparat ideal
ne adună pe calea
îndepărtată și păsări,
păsări ascuțite
ne străpung îndoiala.
Rămâne inocența
celor care nu au
încetat să spere,
apărați de fortăreața
unui sine aparent
fragil, dar elastic.
2021
Înveliș
Pierdut, hoinărești
pe suprafața unui peisaj
selenar. Îți alungi
insomniile recompunând
amintiri din praf adunate
prin alte teritorii și
pe la alte vămi,
cotrobăi prin cataloage
de sentimente, poate
de data asta ai putea
să alegi ceva. Cum ar fi
să încerci un melanj
din cele mai variate
curiozități, nebănuieli
rătăcite pe fundul vreunui
sertar?
Adună-ți puterile
și nerăbdarea de copil,
învelește-le în hârtie
fină și trasează
cercuri concentrice
pe suprafața ei.
Pachetul te va aștepta
la aceeași adresă,
la ani-lumină
de început.
2021
Antigeneză
Deschizi ochii
cu aceeași uimire
și-ți desprinzi dintre
straturile de carne,
Începutul.
O explozie-cuvânt
pe un alb tăios,
lumină crudă în
neumbra ei, e
Adevărul pe care nu ți-l
recunoști cu nici un chip,
antigeneza
chipului tău care
nu seamănă cu
al nimănui.
E aceeași
nenaștere repetabilă
pe care o parcurgi
în fiecare zi
de umanitate,
de uimire în fața
a ceea ce știi
că nu vei cunoaște
niciodată.
2020
Genetică
Te aștept dincolo de
promisiunile făcute în fața lumii,
de solemnitate și cutume.
Știi că nemurirea se citește
altundeva, nu pe pagini
prăfuite, pline de litere
care și-au pierdut sensul
de la atâtea rostiri.
Aruncă-te în golul
unei certitudini fixate
mai adânc, undeva în liniile
cele mai șterse ale codului tău,
abia acolo îți vei da seama
de câtă neștiință ești în stare.
E în regulă, nu te teme,
e doar mai mult loc pe pagini,
pe pergamentul pielii tale,
să-ți scrijelești propriile
semne, înțelesuri
ale unei neînțelegeri profund
umane.
Nu-ți fie rușine.
E doar mai mult timp
pentru uimire.
2020
Microcosmos
E una din diminețile
prelungi în care n-ai
privi dincolo de aerul
care îți ține de cald,
nu ți-ar păsa de istorii,
civilizații sau repere.
Ce reper ți-ar putea fi
mai solid decât
neîndoielnica stare de
imponderabilitate pe care
o trăiești acum?
N-ar înțelege nimeni și,
la drept vorbind, nici
nu-ți pasă dacă o pot face,
că liniștea asta n-ai
da-o pentru cele mai mari
cuvinte. Nimic nu e mai
sincer decât o respirație
caldă pe obraz.
2020
Apropiere
Dincolo
de orice ar părea
sau ar putea
să nu existe
e prospețimea
unei apropieri
fără urme
de îndoială,
care nu necesită
definiții sau forme,
nu necesită
atomi sau celule
pentru a fi.
Nu are rost
să încerci măsurători
sau clasificări,
s-o cuprinzi
între paginile unui
atlas sau să-i trasezi
o hartă.
Ajunge
concretețea bucuriei
că este acolo.
2020
Caleidoscop
Ieși într-o zi
fără vreun
scop anume și
fără să ai
o destinație, fără
să-ți numeri pașii
și fără să dorești
ceva.
Cel mai important,
nu uita să porți
o pereche
de ochelari cu filtru
de copil. Lasă
lumea să ți se
arate prin ochii
mirării, fii
alb și reflectă
fără să te
întrebi.
Ia totul
ca atare, descoperă
fii clopot
de sticlă, primește
fiecare rază
de lumină
prin tine.
2020
Arhivă
Nesfârșite ascunzători
sunt cuprinse în tine,
sertare cu chei pierdute
și uși tocite de vreme
străpunse din când în când
de o rază de lumină
sau idee. Intuiesc
contururile interiorului
tău, degetele mele dau
la o parte, pe neatinse,
praful din cotloane.
Nu e încă vară, e vremea
să mai așteptăm, să nu lăsăm
frigul să intre sau vreo
înșelătoare dogoare
s-aprindă hârtiile prea vechi,
urmele încă proaspete
de vopsea.
Trasăm întâi o
formă, un exterior
delimitativ, un clopot
de sticlă prin care
să putem privi liniștiți.
2021
Oraș împrumutat
Se suprapun
straturi peste straturi
în orașul de-mprumut,
istoriile vin de-a valma
cu fiecare înaintare.
Acolo, o revoltă.
Aici, îngândurați și
tineri martiri, mai
încolo zâmbete cu
subînțeles sau câte o
idee fixată pe pielea
aspră a lui Cronos.
Sunt mulți. Nu-i vezi
pe toți, dar știi că sunt
și de-ai tăi, cu acea
privire un pic prea
însetată, cu dilema
rămasă prea adânc în
gene. E momentul
să încremenești pe o
bancă, să asculți prin
fiecare clipă și să fii.
Prin tine trec
straturi de istorie
în orașul de-mprumut.
2021
Capsulă
Mă aflu la intersecția
unor noi pași, un melc
care trece dintr-o
cochilie într-alta. Mi-a
rămas strâmtă prima,
s-au lipit pereții de mine,
am pe piele urme
de tapet, de tablouri,
de miros de ani și de visuri
udate la rădăcină.
E momentul să deschid
larg geamul, să mă tot
ridic fără să privesc în jos.
E amețitor, iar podul e
îngust și nu-i croit
pentru toată lumea.
Mă trezește aerul tare,
cleios și concret și viu,
îmi injectează fiecare
por cu o energie
nebănuită, uitată
dincolo de cercul
pășit de atâtea ori.
Se va desprinde acul
de albină, dar neucigător,
ci proaspăt, mereu proaspăt
și mereu altundeva.
2021
Scufundări
Apleacă-ți capul
ușor pe spate, până
vezi dincolo de cer
și de orice închipuire
deșartă, uită de
stânjeneala de a fi
fost altfel, prinde tot.
Alunecă în acest
vertij nebun, urcă
treptele în spirală,
ca-n visul tău repetitiv
și desprinde-ți
tălpile goale
de pe podeaua
asta șubredă.
O să-mi spui
că nu știi să înoți.
Ce contează? Ajunge
că știi să plutești.
2021
Cărare
Ascute-ți creionul
și simțurile,
răsuflă a libertate
cât pentru ani
și zeci de așteptări.
Privește,
trasează-ți
propria zare și
rescrie, rescrie
harta și mergi.
Nu te opri. Nu
contează dacă
știi sau nu pașii,
dacă ai călcat
de două ori
în aceeași urmă
sau îți lași
pentru prima dată
pantofii prăfuiți de drum.
Ți-ai luat bocceaua
cu gânduri? Dacă
e prea grea
nu ezita s-o
arunci, găsește-te
dincolo de ele,
dincolo de tine.
Abia atunci
îți va fi pasul
ușor.
2021
Gând retoric
Mă uit în
ochiul adânc
al dilemelor atâtor
oameni, atâtor
straturi de istorie
și de convingeri.
Ar mai avea vreun
sens să mă întreb
și eu, să rostesc
aceleași vorbe, aceleași
rugăciuni?
Mă întreb
ce întrebare
ar fi mai nimerită
și cum s-o plămădesc,
cum să mă poarte
ea, din mână
în mână, din dubiu
în dubiu, la cel
dintâi întrebător.
Și tu?
2021
Căutare
Găsește-ți
locul moale
și poartă-l pe-afară.
Nu te teme−
ei nu au
cum să ți-l ia:
ți-e înfipt prea
bine în piele,
ți-e ție
și ei
n-au decât
să se teamă.
Tu poartă-ți fruntea
sus, speră,
privește
mai sus decât tine,
mai sus decât ei
și o să vezi.
O să privești
Liniștea în ochi.
Găsește-ți
omul
și orice loc îți va fi
locul.
Moale.
2020
Intermezzo
Te întreb
fără cuvinte
ceea ce mintea
mea nu poate concepe.
Îmi vin mii
de întrebări pe degete
și nu le pot
potoli neastâmpărul
altfel decât pe alb
și negru.
Tu−
mereu în aceeași
lojă goală,
asculți muzica
nestăpânirii mele
și taci.
Nu contenește
tumultul și
mâinile, mereu mâinile
se frământă și frământă
o bucată
de gând
lăsat nerostit.
Tu−
mereu acolo
chiar dacă după ce
se trage cortina
n-am
să te mai văd.
2020
Conservare
Ieși
din lichidul în care
stai la păstrare, unde-ți
prezervi aciditatea și
ceea ce au fost cândva
culorile, aruncă
borcanul, nu te mai chinui
să-l speli de urme.
M-ai crede dacă
ți-aș spune
că nu mai ai nevoie de el?
Nu trebuie să te păstrezi
pentru la iarnă, pentru
la anul, pentru când scrie
că poți. Nu ești vreo legumă
cu viitor previzibil între
pereți de sticlă.
Nu-ți mai pune
creierul la saramură:
folosește-l când
încă e proaspăt.
2021
Rețetar
Strat peste strat
se adună sunetele
care-ți dau ceva indicii
legat de locul
în care ești
situat în timp
și-și găsesc cuib
undeva între
tâmple. Cum stai așa,
acoperit strat
cu strat, te gândești
că ai vrea să dezbraci
lumea asta ca o ceapă,
să ajungi cumva
la miezul acela
cu gust. Ar fi cazul,
după câte lacrimi
ai lăsat să se
adune deasupra
tocătorului,
acel tocător
care te face să te
simți ca un călău
în timpul unei revoluții
franceze sau filosofice,
cu unicul sens
de a ghilotina un
adevăr aristocratic.
Continui, din inerție
sau din neștiința
de a face altceva
și foile se strâng mai tare
și tu ești mai departe
și începi să nu
mai vezi. Închide ochii,
mai bine asculți
printre straturi,
dincolo de sunetul
lamei pe lemn.
2021
Altoire
Faci o crestătură
mică în lemnul
bătrân și îmbrățișezi
locul cu o ramură
tânără, de alt soi
și cu vigoare
în idei. E timpul
să dea rod atâta
privit la soare,
atâta căutare
de esențe prin țărâna
primordială,
ești cumva dator
să oferi un strop
de dulceață lumii.
Nu te lasă nimeni
să-ți crească inele în
tine, să aduni glasuri
pe brațe fără
să dai ceva la schimb,
măcar o umbră unui
gând. Altfel, rămân
doar rădăcinile din tine.
2021
Constelație
Privește în ochi
bucuria unui
nou început, strânge
în palma ta o
nouă alcătuire
de stele în mica
ta constelație.
Nevisat de aproape
e acest univers
încă nedescoperit
și avid să descopere,
să simtă, să cuprindă
cu nerăbdarea
unei prime
respirații. Cu răbdare
să-i arăți calea, să-ți
dai voie să afli
un nou tu,
pe care nu-l
mai credeai posibil.
Ani-lumină
se frâng
într-o singură
clipă și noul
și vechiul își
găsesc sensul,
împreună.
2021
Mai suntem
Nu mai suntem
noi, suntem ei,
eu și câțiva
alți eu.
Ne-am pierdut
atât de
departe unul
de celălalt, încât nici
nu mai știm
în ce să măsurăm
distanțele. Să fie
cuvinte sau aspre
contradicții, ochi
închiși sau buze
care nu se vor
amuțite?
−Nu te apropia,
îmi faci rău, cum
îndrăznești
să pășești prea
aproape, pielea
să ți-o lipești
de a mea?
Mai știm oare
să rostim și
alte vorbe? Să fim
cu toții noi
în fragilitatea,
în neștiința
noastră, în umana
limitare care
ne e religie?
−Apropie-te, pășește
către mine,
chiar dacă e,
poate, ultimul
lucru pe care
îl vom ține minte.
2021
Completare
E liniște.
Îți curg printre
celule toate
îndoielile fărâmate,
golite acum
de orice rol
sau scop
și le numeri,
le cataloghezi
ca să știi în ce
sertare nu va mai fi
nevoie vreodată
să umbli.
E timp.
E timpul
să nu te mai
cauți în spatele
umbrei și-n fața
lor, îți ajunge
să fii scutul
unei idei nepătate,
unei mirări
primordiale și,
de fiecare dată,
atât de proaspete.
E liniște.
Îți curg printre
gânduri tot
felul de bucurii
și nu le mai
numeri, fiindcă știi
că de-acum, ele
vor umbla prin tine.
2021
Crez
Mi-aș cerne
credințele
printr-o sită
fină, așa
cum obișnuia
să facă
mama
cu făina
și mi-aș pune
la dospit
vârtosul amestec
de întrebări,
îndoieli și incertitudini,
după nopți
întregi de frământare.
Ce absurd
să cred
că ar putea fi
de ajuns atâta
lucru
ca să crească
și să capete
consistență,
să-și găsească
miez
în urma unei
captivități arzătoare.
2020
Dublu
Nu vezi?
Suntem prinși
într-un război
în tabere diferite
pe același
câmp, sperăm
și amândoi
avem în minte doar
supraviețuirea.
Lupta și-a pierdut
demult sensul,
aerul din plămânii
tăi și din ai mei
este același, poate
chiar acum am
în mine respirația
ta,
dar noi
continuăm bătălia.
Ei ne spun
să nu ne oprim
până la
victoria finală.
Contează a cui
va fi, atunci
când unul
își va fi
sfărâmat oglinda?
2020
Cuprins
Prinși
între două
nuanțe,
încercăm să ne
descâlcim unul altuia
cuvintele din păr.
Literele-gânduri
rămân
blocate undeva
la mijloc,
între buze,
separând și unind,
înnodând sensuri
printre tăceri
atât de cunoscute.
Mă îndemni
să scriu
mărturisiri pe care
nu le pot recunoaște
până la capăt.
Cu toate acestea,
la capătul
puterilor tale
mă vei
găsi pe mine.
De fiecare dată…
2020
Trasee
Stai
undeva la
o răscruce de gânduri
răzlețe
și-ți vine
să faci autostopul
către o destinație
fără intersecții.
Ai fost cândva
acolo, într-o
vreme când
cuvintele
erau doar
sunete și voiai
să cuprinzi,
cu pielea subțire
de pe degete, întreaga
lume.
Tărâmul acela, populat
de oameni-mărgele
colorate,
ți se înșira în toată
întinderea lui
și-ai fi vrut
să alegi până la
marginea cercului.
Acum, parcă
cercul te stânge
și-ai vrea
să alerge în jurul
tău oameni-fluturi
liberi pe albastru,
inconștienți
că s-ar putea
prinde în
plase răzlețe.
Tu, Om
rătăcitor,
nu știi
că însăși existența
ta e dictată
de noduri?
2020
Dacă
Ce ar fi fost dacă
n-aș fi fost eu,
dacă nu s-ar fi scris
istoriile acestei
unice tăceri?
Poate m-aș fi prefăcut
în tremurul creionului
cuiva, rămasă în veacuri
captivă între pereții
unui muzeu, predestinată
unei admirații, unui flux
de alte și alte tresăriri
sau poate mi-aș fi refuzat
amărăciunea amestecată
de a te fi întâlnit, știind
cum e scris sfârșitul, dar
nestăpânindu-mi curiozitatea
riscantă de a parcurge
fiecare rând.
Cine știe
oare pentru câte
istorii cu cotoare
roase aleg să-mi
plătesc nesațul acum,
pășindu-mi, inevitabil,
drumul literă cu literă?
2021
Rezerve
Ce ne-a rămas nu
are nevoie de definiții
sau etichete puse
pe borcane etanșe,
pur și simplu este
și asta e de ajuns.
N-ar avea rost să încerc
să disting gusturi sau
culori, texturi sau densități
în masa asta întinsă
între noi, pe care nicio
rețetă iscusită n-ar
putea-o repeta. Să nu
crezi că poți numi
vreun ingredient
fără să riști
să strici esența
care leagă vâscozitatea
intelectuală pe care
o împărțim. Las-o
așa, nu cred
că e nevoie de mai mult.
Savurează aroma fără
să-ți propui să notezi
vreun secret. Orice
strădanie destramă
fragilitatea.
2021
Manifest deliric
Necuprinde-mi
talia și lasă-ți
libertatea să crezi
în utopia asta, cu ce
e mai prejos decât
orice altă religie
sau ideologie?
Zeifică înmărmurirea
în care ne-am lăsat
căzuți, ridică
privirea și oarecum
glasul, să se facă
auziți psalmii acestei
imposibilități concrete,
să tremure statuile
în anii lor de piatră
de-atâta realitate.
Regăsește-mă, după
veacuri, în vitrina vreunui
magazin de antichități și
regăsește-te, mereu altfel,
de fiecare dată când
treci pe acolo.
2021
Fortuna
Fortuna
are, cu adevărat,
umor.
Te duce,
te întoarce,
te aduce pe aceeași
filă de cuvânt,
ca într-un joc imposibil
al unui zeu
excentric,
alături de ființe
izvorâte din aceeași
plămadă.
Te poartă
pe tărâmuri
aflate la granița
dintre comedie și
altceva, nedeslușit,
poate mistică
sau simplă
evidență a neînsemnării
naturii umane și
totul se aliniază
într-o coregrafie
în care înveți
pașii din mers.
Da, Fortuna are,
cu adevărat,
umor.
Sec uneori,
alteori plin
de savoare.
2020
Amiază
Acoperă-mi
pleoapele cu
palmele tale−
astăzi nu vreau să văd
nimic, nu vreau
să știu ce se
întâmplă în lume.
Universul meu
e doar aici și
acum, vorbește
mult, nu te opri și
nu te gândi la ce
spui. Vreau doar
să-ți aud glasul
cum se înșiră pe firul
timpului, cu mișcări
și culori de catifea.
E timp destul
și pentru povești
cu sens, pentru ordine,
idei și planuri, azi
vreau doar
poezie. Doar
să respir
pe pielea
palmelor tale.
2020
Descoperă
Descoperă parfumul
unei noi uitări,
de-a lungul firului
ce ne unește și
desparte. Necunoscutul
se așterne dinainte
și forma unei proaspete
curiozități se
lasă-ntrezărită printre
gene. Ce-i de făcut
când drumul nu-ți
permite o busolă,
când orizontul se
întinde șerpuit,
prin cețuri de mătase?
Ascute-ți ochii
și-mblânzește pielea
de pe ale tale degete,
transformă-ți vorbele
în fulg și lasă-ți
mintea limpede
printre simțiri,
abia atunci îți vei zări
cărarea, țesută la urma
unui nesomn prelung.
2021
Drumeț
Adună-ți înălțimile
în vârf străin de munte,
la întretăiere de aspre
izbăviri, alungă-ți
vechile cutume fără
sens și lasă vântul
să îți fie sânge.
Prin vene și printre
pulsații să-ți pătrundă
neînceputul tău avânt,
cotropitor să-ți umble
prin sertare de unde cheia
nicicând nu se va mai
întoarce. Aici
e tot ce-ți trebuie
ca să știi să fii,
la umbra unui brad
făr’de-ndoială,
coloană nesfârșită
sculptată-n os de om.
Prezent, atâta trebuie
să fii. În orice clipă tu
să fii cu totu-n tine,
neînfrânat în ale tale
căutări, tăcut prin
zgomot și suspine,
e tot ce îți poți oferi.
2021
Hotar
Îmi sunt
străine propriile
mele cuvinte,
extrase din
mine pe lamele
și privite la microscop.
Îmi dau
viață și
totuși
îmi scapă printre
degete. Îmi sunt
străine aceste
ciudate unelte
cu care
se termină
trupul meu,
dau viață
cu ele unor
iluzii chinuite
cu care
îmi ostoiesc sufletul.
Doar el
nu-mi este străin
și totuși
vorbește o limbă
prea mută
pentru a mea
înțelegere.
2020
Crochiu
Te-aș
desena ca
într-o planșă
de laborator,
ca să-ți înțeleg
anatomia fiecărui
gând și
fiecărei motivații.
Ar fi o disecție
pe viu, făcută cu
precizia unei
blândeți înrădăcinate,
la capătul căreia
ți-aș cuprinde
alcătuirea
în linii
variate, prin întretăieri
dictate
de o consecvență
a răbdării.
Te-aș recrea
și, în sfârșit,
te-ai recunoaște.
2020
Impresionism abstract
Un cuvânt
repetat de prea
multe ori ajunge
să se abstractizeze.
Devine un căuș gol,
liber pentru a fi
umplut de idei
publice, variate
de la suflare la suflare.
Nu mai știi ce
înseamnă, nici
nu mai știi dacă
mai are rost să-l
cauți, dacă mai e
așa cum îl credeai.
Firescul se transformă,
devine culoare a
unor subiectivități
întortocheate și
ți se îndepărtează
de năzuințele pe care
le-ai avut, de posibilitățile
pe care le-ai fi
putut avea. Uită
împletitura strânsă
de rigori și iluzii,
lasă curgerea de idei
și de nisip să-ți arate
calea.
2021
Atonal
Ai putea crede
că am răspunsul
la vreo cugetare
mai răsărită, la vreun
cuvânt ceva mai adânc.
Nimic nu poate fi
mai înșelător decât
această nemișcare
aparentă, impresie
derutantă de stăpânire.
E prea sălbăticit
tumultul de idei,
nespusul înfierat
pe suprafețe ca să
mai poți crede
că n-ai nevoie
de mânuși, că
e de-ajuns o vorbă
sau vreo două
întru îmblânzire.
Nu vezi că-i
liniște deplină?
Acordul nu-i
făcut pentru urechi.
2021
In-certitudini
O credință pe sfârșite
îți dă târcoale,
părând că nu mai
are sorți de izbândă.
E un dans aproape
convingător în jurul
minții tale și dincolo
de ea și-ajungi să crezi
că această amețitoare
mișcare în cerc e
o convingere.
Tu știi, nu mai e
nevoie să-ți dovedească
nimeni nimic, nu mai ai
dorința să scormonești
printre absurde întrebări
sau îndoieli. Nu e nici cald,
nici rece aici. Doar este.
Îți îndrepți abisala
necunoaștere către
certitudini mai mari,
încercând ca, pe drum,
să nu-ți pierzi ceva din
fărâma de răspuns
pe care ai închegat-o
până acum.
2021
Între timpuri
Amurg abia
palpabil, stă
să plouă printre
crengile nesfârșite
și tu asculți
cu ochii închiși,
sperând să prinzi
vreo urmă
de neîmblânzire.
Albastrul gros
te îmbracă ceva
mai mult decât
ți-ai dori, străpuns
de o ultimă suflare
de iarnă, pășești
peste pământul ud.
Ai strânge în mână
sau la piept o
idee de vară−
pare departe.
Până atunci, o haină
de răbdare
te îmbracă ceva
mai mult decât
ți-ai dori.
2021
Limpezime
Proaspătă
aglomerare de idei
mă inundă și
simt certitudinea
regăsirii în urma
fiecărui gând
și văd, cu claritate
de prunc, că încă
mai există
Oameni. Sunt acolo,
dincolo de dialog,
așteptări sau distincții,
liniștitori prin
simpla lor respirație
sau cuvinte fixate
undeva, într-o buclă
de timp.
Tot ce contează
e că știi, e siguranța
mai oarbă decât
justiția sau
injustiția lumii:
mă întorc, iar și iar,
să mușc din același mal.
2021
Acceptare
Renunță, nu
îți mai strânge propriile
chingi, lasă-ți
iluziile să se frângă
libere, uitate, neavute.
La ce-ți folosește
greutatea de pe umeri,
Sisif modern? Întinde
pânza – mereu albă
și rescrie-ți drumul,
caută, deosebește,
taie calea până
la forma ultimă.
Apoi, nu te pierde
în formă, pierde-te
în tot ce nu vei
descoperi vreodată
și bucură-te că porți
pe umeri povara
întregii libertăți.
2021
Nativitate
Clipă
atârnată fragil
de un fir
împletit cine știe
când, gând
aflat la granița
dintre două
respirații – de Copil
și Mamă
se așează fixat
pe bolta acelorași
ochi vulnerabili și
umani, dând naștere
unei speranțe perpetue.
S-a depășit
momentul zero,
de-acum nu ne mai
rămâne altceva
de făcut decât
să ne fixăm
ochii vulnerabili
pe aceeași boltă.
2020
Traseu
Cuprinde,
rând pe rând,
același șir lung
de obiceiuri și
așază-le mereu
în același loc și același
timp, cu mirosul lor
de vechi dar, în mod
straniu, din ce în ce
mai proaspete.
Repetă aceiași pași,
nu rosti alte
cuvinte, privește-mă
în același fel. Să nu
crezi că m-ar putea
vreodată obosi, nu,
e o muzică pe care
o cunosc atât de bine
încât și-ar pierde
orice fel de
armonie, dacă te-ai gândi
să schimbi vreo notă.
2020
Octavă
Biped ne deplasăm
printr-o hartă
întortocheată a
traseelor Timpului,
în cerc, fără a fi
capabili să privim
în spate
în fața ochilor
lungindu-se urmele
pașilor celor
dinaintea noastră.
Suntem în ziua
a opta, cândva
după ce Dumnezeu
s-a odihnit și a ales
să lase Creația
în mâinile noastre,
să ne mânjim
cu propriul nostru
lut, să ne modelăm
și să ne recompunem
într-o masă amorfă
căreia îi este permis liberul
arbitru.
Am început să credem
că suntem arhitecți
de idei și vieți, noi−
chiriași ai unui trup și
ai unor predefiniții
derutante, interpreți
ai unor note
de subsol.
Suntem în ziua
în care, neștiind
altceva, ne ridicăm
la octavă.
2020
Ecou
Fără mișcare
plutesc
deasupra
unei mări de
senzații.
M-am
desprins
detașat
strat
cu strat.
De sunete
de cuvântul
original
de suflarea
de viață.
Clipa
zero
a trecut
aud doar
ecoul.
2020
Fără punct
Clopot
de sticlă
cheamă
la adunare
scade tăcerea
în nopțile
cu ger
ascuns
neatins
te apropii
de geamul
din muzeu
se frânge
muza
în palme
ai cioburi
și suflarea ei
arta cere
sacrificii
2020
Păsări
Separați
de o distanță
corespunzătoare
încercăm să ne regăsim
în siguranță.
Apropiere filtrată
și dornică de la
atâta nevăzut,
gustăm o nostalgie îndepărtată
într-o primăvară aflată
la mila întâmplării.
Păsări în sticlă,
vulnerabili până
la cea mai adâncă suflare,
împreună.
2020
Port
Merg cu spatele
către ape adânci
și verde intangibil,
fatal.
Mă întorc într-un
flux continuu
la ceea ce mi-e
dat să fiu,
binecuvântare a unei
zodii condamnate
la străfunduri dincolo
de înțelegere.
Am încetat să
mă mai opun din a ține
capul sub apă−
privesc sarea
fix în ochi:
mare, lacrimi,
rană perpetuu
deschisă.
2020
Albastru străpuns
E una din nopțile alea
în care stai pe
podeaua din baie
și aștepți să-ți treacă
albastrul.
Violent se lovește
o picătură de albul
impersonal−
aceeași muzică
repetitivă din spatele
capului care te
zdrobește sub greutatea
gândurilor lui.
Ți-e gândul la ei
și la tine
de atunci, tu
care adunai
pietricele în sertare,
undeva între
coaste și n-ai
fi crezut că poate
Violent se lovește
o piatră de-albastrul
apei.
2020
Post-Paradis
Noapte deasupra
grădinii Edenului−
aș pluti albastru
ca într-o pictură
De Chagall
într-un iulie etern.
E iar septembrie,
de ani e doar
septembrie,
cald și case
interbelice întrebări
pe străzi labirintice
cu nume importate
de medici morți.
Nu mai salvează
pe nimeni,
dar mențin în viață
speranțe și visări.
Sub iederă, frontoane
și respirații cu
interval neregulat,
buzele îmi
cântă un lied.
2020
Chilie
Se insinuează
familiar, cu iz de mucegai,
frisoane peste frisoane
și o amorțire
perpetuă, veche.
Ne așezăm la
aceeași masă a tăcerii,
ca doi inamici
de dinainte de vremuri
și împărțim același
pahar și sec.
Secați sunt ochii
de lacrimi
și mintea asta pribeagă
de adânci îndurări
și aș rosti doar
murmure rugate
și chemări la răbdare
fără să știu
dacă mai știu
să îndur.
2020
Mereu înainte
Te voi ascunde
printre
visări corupte
de cutume.
Te voi păstra
liber-senin
și adânc reflectat în mări
plutind îmbrățișat
într-o tăcere
complice
scrisă în gamă
minoră.
Te voi
(re)cunoaște din
amintirea
unui ideal
cu mireasmă
de ape și
pânze întinse
mereu înainte.
2020
Potop de întrebări
Te-ai trezit
prins între două
rupturi de nori
pe marginea
unei întrebări.
Se apropie năvalnic
picăturile mari,
evitându-te milimetric.
Te întrebi:
−Ce cădere
să fie asta
în care apele
merg de jos
în sus prin mine?
Să fie cusături
pe poalele întinse
ale unui veșmânt
arhaic, tocit
de atâta ritual?
Rămâi acolo,
pe marginea întrebării,
ar fi păcat
să-i curmi eternul
prin ghearele
unui răspuns.
2021
Aici
Cu umerii lipiți
privim în golul
ferestrei către
alte posibilități
și sticla subțire
ne leagă fără
să fie nevoie
de prea mult.
Dincolo de gol−
fire, oameni, înălțimi
și încurcături care
depășesc orice
imaginație. Aici,
pagini scrise mărunt,
cu acea caligrafie
fragilă pe care
o cunoști și
cu ochii închiși
și vagi cuvinte
rostite câteodată
cu un sens
preaplin.
Îți ard palmele
în răceala serii
și cauți, prin hărți
ghicite, o cale prin
care să nu mai
ieși de aici.
2021
Colecție
Fosile de trăiri
care au fost
visate sau poate
chiar au fost,
printre dealuri
uscate, monumentale,
se închid în fața
ta, clasate în vitrine
de muzeu. Aici se
conservă orice viață,
orice ultimă respirație
de la sfârșitul unei ere,
aici urmele sunt
puse în cuvinte.
Exponate uitate
printre straturi
de praf și ani,
în casa în care
nici orologiile
nu îndrăznesc
să bată.
2021
Colecție
Fosile de trăiri
care au fost
visate sau poate
chiar au fost,
printre dealuri
uscate, monumentale,
se închid în fața
ta, clasate în vitrine
de muzeu. Aici se
conservă orice viață,
orice ultimă respirație
de la sfârșitul unei ere,
aici urmele sunt
puse în cuvinte.
Exponate uitate
printre straturi
de praf și ani,
în casa în care
nici orologiile
nu îndrăznesc
să bată.
2021
08.07
Cuvintele se aștern
fluide în noaptea
în care ascult
Pink Floyd
și aș pune acul
să-ți vibreze
muzica șanțurilor
de pe piele.
Dansez concentric,
cufundat,
mecanic pe suprafața
neagră
și respir între
intervale dilatate –
pupile și pori.
Îmi aud
vocea ta undeva
în spatele capului,
punct de presiune arcuită,
timbru de coardă
întinsă până la
limita desprinderii.
Se rarefiază
gândurile.
Sunetele suprapuse,
alternate, așteptate
se aglomerează
în densități acaparante
și uit.
Mă uit
în vuietul
alternativ –
acul merge
în gol.
Și nimeni nu
aparține nimănui.
2020
Risipă
Nu voi mai îngroșa
rândurile nebunilor
cu hrană pentru
vise și
tăceri plăpânde.
Iluzii cu
siaj de stâncă
voi irosi,
cuvinte de marmură
grele
voi ciopli
înspre capătul
puterilor îmi voi
așterne
un refugiu cu gust
de crez.
2020
Simetrie
Respiră
o zi
prin plămânii mei,
lasă-ți
sângele să fie bătut
de inima mea
și împărtășește-te
cu buzele mele.
Abia atunci,
croindu-ți
coșul pieptului
după formele
sufletului meu,
să îndrăznești
să te ridici
împotriva mea,
să nu lași piatra
din mână.
Să vedem,
ai curaj s-o arunci
în oglindă?
2020
Cercuri
Se închide
un cerc
te-ai semnat
în subsolul
unei pagini −
unei rațiuni adormite.
Te cufunzi
în barca ta
din mijlocul întrebărilor,
din esența ta
crudă de umanitate
febrilă
și nu
realizezi că
te-ar putea răsturna
prima pală de vânt.
Te apleci,
dintr-o vanitate
curioasă,
să te privești
în oglinda întunecatei ape.
Te scufunzi.
2020
Noiembrie
Mă privești
cu nepătrunsă răbdare
într-o după-amiază
târzie de duminică
și știu că liniștea
ta ar putea să oprească
timpul.
A încremenit griul
de afară, de dincolo
de ferestre și de pleoape
închise. Îi e teamă
chiar și lui
să respire,
ca nu cumva
timida suflare
să spulbere
iluzia veșniciei de atunci.
2020
Urban
Calci apăsat, ritmic
pe pietrele ude,
pe străzile vechi
ale orașului
sălbatic,
de parcă ai merge
pe spinarea
neregulată a unei
reptile hibernânde.
Simți puls și
mișcare curgând
în mii de celule,
în spatele ferestrelor,
neștiind una e alta,
simți țesuturi
care se leagă
acolo și-n tine.
Pupile deschise,
lumini nepătrunse
îți intră
prin vene,
ești viu
și sălbatic.
2020
Acum galben
Mi-e viață
galbenă și catifea,
gutui
culese de mâini
de blândețe,
bunică bălaie
și-mi vine să
m-arunc
cu ochii închiși
în sus, printre galben
și armonii calde.
Mi-e senin
aici și acum
și aș pune
aicișiacumul într-un
borcan la păstrare,
pe rafturi, printre
rânduri și spuse
demult.
2020
Candelă
Făclia aprinsă
la capătul unei
căutări se mișcă
sub povara unor
ani de grele
întrebări. E nevoie
mereu de-un
sacrificiu ca să
poată fi dusă
la-mplinire
cea din urmă
străduință, dovada
mai marii iubiri
fără de cuvinte.
La umbra ultimei
răbdări, sub pașii
asprelor trăiri,
acolo unde nu
sperai să mai poată
crește ceva, găsești,
pierdută printre pietre
o rădăcină de lumină.
2021
Locaș
E pace aici. Nu
încerca să-mi cauți
prin minte, să umbli
prin locuri uitate, pline
de praf, să vrei să cureți
cu astringente chimii
orice urmă de vechi.
Mirosul de-aici e
prea greu pentru cei
cu plămâni slabi, cu
dorință de zbor de fluture
peste proaspete flori și
țesătura e aspră, nu
îmbie la odihnă decât
o piele cicatrizată deja.
Intră desculț, cu pașii
măsurați și umbre
blânde pe pereții
camerelor mele, lasă
fiecare lucru așa cum
l-ai găsit. Deschide
câte o fereastră dacă
afară nu-i prea frig,
dezbracă-te de tine
înainte de orice și
lasă-ți gândurile să
se piardă, să se uite
unele pe altele.
Ascultă-ți coșul pieptului:
dacă nu bate în ritmul
pendulului din hol,
nu sparge niciun lacăt.
2021
Secvențe
Secvențe nesfârșite
de idei mi se perindă
prin față, în timp ce
lumea pare că stă
pe loc. În locul unor
mii de visuri fragmentate
se alungește o singură
iluzie curgătoare, cu izul
unei împliniri demult uitate.
Sunt eu, indiferent de
nemișcare sau de încordări,
cu pașii măsurați pe-o cale
nevăzută, sunt eu, cu ochii
larg deschiși ce taie orizontul.
E timp, dar el nu pare să
mai fie, e greu de descifrat
printre mormane de lozinci,
printre cuvinte secate
de orice-nțelepciune, acolo
unde oamenii au împietrit.
2021
Capcană
Înaripată mică
prinsă în transparența
unui borcan, ce umbre
străpung a ta minte?
Nu încetezi să te lansezi,
repetitiv, în șirul tău
de strașnice mișcări,
pierzându-ți glasul
în torentul de cristal.
Nu vezi? Palatul
ți-e capcană, te-mbeți
de a sa măreție, de luciul
plin, seducător și uiți
că dincolo de sticlă
mai poți să-nveți
să urci.
Nu-ți umple golul
sticlei, dansându-te
în cercuri dese sub
pahar, ci caută, nu
te obișnui nicicând,
nu-ți ceda ochii
acelorași și-acelorași
priviri.
Răsuflă în oglindă
și privește-ți, fără
întrebări, libertatea
în cioburile mari.
2021
Casa de pe lac
Era liniște
în casa de pe lac
și nu-mi puteam
ascunde-nstrăinarea
de toate câte îmi erau
aproape de adâncuri
sau liman.
Nu puteam distinge
dincolo de granițe
uscate de atâtea așteptări
și-mi părea că tăiosul
luciu al apelor mele
se întindea atât
cât ținea cântecul
sirenei.
Cu spatele
la ușă nu știam
să văd dac-ai intrat
sau ai ieșit
din reveria mea.
−Dezleagă barca
de pilonii casei mele
și arde-o când ajungi
la mal− atât s-a mai distins
din șoaptele sirenei.
2019
Acasă gri
A trebuit să plec
așa se face.
Mi-am luat cu mine
frunzele, trunchiul și
rădăcinile
și le-am udat
din când în când.
Din când în gând,
mi-am căutat
fereastra
la care să pot citi
în casa dintre coaste,
alta decât cea a
trenului albastru.
Am pus
un rând de cărămizi
un rând de litere
o cruce de lemn
la căpătâiul unui vis
și hârtie în sobă
ca să ardă amintirea vie.
În casa gri−
eternă vară
acasă zi de iulie
lăsasem o fetiță,
dar a plecat și ea
odată
cu motanul gri.
2018
Vis galben
Noapte de vară.
Copilă care nu doarme,
cu mâinile murdare de cărbune
îți mai aduci aminte de mine?
În camera cu așternuturi galbene–
soare răsărit în suflet–
îți ții treze visările
ca pe niște pui într-o căciulă tricotată.
Aici mai trebuie o umbră,
apoi mă culc, promit.
O să visez
în noaptea asta.
Trezește-te, copilă!
E soare afară, e mult
cum e mătasea galbenă
Și parcă ai vrea să-ți aduci aminte.
2018
Concept. Logos
La început era
Cuvântul.
Apoi
un joc personal
de-a Dumnezeu
Eu.
În Eu, eu
sunt Dumnezeu
și scriu imagini
pentru Logos
și el construiește
ce văd
eu.
Forme
litere
cuvinte.
Dar ating
eu oare
Conceptul?
Sau mă pierd
în Imagine?
2015
Rugăciune diagon-al-bastră
Laserul albastru
străpunge
genunchii
căzuți în rugăciune.
Vertical, orizontal,
diagonal
pătrunde
și parcurge
conținutul
textelor absolute
rostite și apoi
tăcute.
Liniștea−
loc albastru
al adevărului
interpretabil
se lasă populată
de lumină
în noaptea
dintre istorii
atunci când
vârsta și viața
privesc
în Ochi.
2018
Insectar
Mi-e
singurătate mută
și parcă
ți-aș pune pe buze
cuvinte derutante
la limita dintre
blestem
și jurământ.
Cufundă-ți
tăcerea adânc
în urechile mele
până ajunge
să taie
să îmi străpungă
crud
orice impresie.
E frig
frică
hai să ne împărtășim
și să ne fixăm
fericirea− impresie
cu ace ca într-un
insectar.
2018
Albastru
Mă odihnesc pe trepte−
deasupra noastră
cocori se desenează
pe albastru.
Îmi spui povești de ieri
și de altundeva,
dar eu te-ntreb de mâine.
Îmi promiți
că mâine, din bradul tăiat
anul trecut, mă vei învăța
cum să strunjesc un stâlp−
mic, atât cât să sprijine
visarea unui pui de om.
Te odihnești
deasupra mea, pe-albastru.
îți spun povești de ieri,
visări de-altundeva
și mă întreb: de mâine…?
2019
Semn
Încerci
repetat, ritmic, cu râvnă,
să afli
un semn, o hierofanie.
Te semnezi.
Și începi să umbli
pe trasee,
pe autotrasee
negre pe alb
și pe tine.
Faci un pas,
un dans și un gest
sclav al unei structuri
din fața ta și
din spatele
Creației.
Cui?
Îl bați
ritmic și cu râvnă
ca să lași
un semn.
2015
Cod. Coadă.
Femeia−
șarpe programat
își înghite
în mod
continuu coada
pentru a
ajunge la
sine.
Veriga acum
închisă
impenetrabilă
își caută sensul
înainte
dincolo
de predestinare
și de liberul
arbitru; joc
beligerant prin care
înălțarea
de sine−
asumarea creației
aduce
cu sine
căderea.
2018
Templu
Stinsă de atâtea gânduri
îmi dansează ochii convulsiv
printre rândurile unei cărți
a unui om mai trist, mai viu.
Și caut doar o scăpărare
În mine, în vorbe, în ochii mamei,
Un crâmpei de foc, de ceva
Care să-mi incendieze zidurile.
Să se sfărâme templul−
Dinspre altar către afară
Să mi se prefacă piatra-n praf
Și să se lase împrăștiată de vânt,
De gânduri, de sunete, de bucurii
Nerostite care-și așteaptă rândul.
Să cadă lanțurile de pe cei
Care au căzut și să poată
Găsi un ochi în care să privească
În cer, cu blândețe de bătrân.
Să le sclipească iarăși ochii atunci
Când, mergând printre rânduri dese
Și forme negre, vor găsi, la sfârșit,
Centrul labirintului.
2018
Grafic
Corpuri încremenite,
nenumărate fragmente.
Dar eu vreau
Întregul.
Duh, piatră și carne,
zvâcnire și liniște
mântuitoare.
Pot fi
și nu pot fi.
Pot fi ei
sau pot fi
eu.
Poți fi
tu?
Jocuri ierarhice
pe socluri sau pe umeri,
bloc de marmură
albă
cu reliefuri
latente
ce se închid
sau explodează
și se înalță
mereu.
Căutarea continuă
a formei,
înțelegerea raportului
dintre plin și gol.
Completare.
Care este limita
când tinzi la infinit?
2016
Ad litteram
Necuvinte
Incomode
îmi umblă prin
minte.
Te mint
ad literam în imagini,
căci litere
nu știu.
Nu mi-au fost
niciodată prietene
aceste forme
fragile de porțelan-
cioburi tăioase
pline sau goale
de duh
gol
sau mort.
Cuprind și risipesc.
Pierd.
2015